Meniu Închide

Măsurile luate care afectează sistemul de învățământ

Plan de acțiune pe perioada suspendării cursurilor la Colegiul Național de Muzică „George Enescu”

Plan de intervenție educțională pentru perioada suspendării cursurilor la Colegiul Național de Muzică „George Enescu”

Astăzi, 10 martie 2020, la Ministerul Educației și Cercetării, a avut loc o videoconferință cu ministrul educației, Monica Anisie, și inspectorii școlari generali, în care s-au transmis măsurile privind prevenirea răspândirii infecției cu Coronavirus (SARS-COV-2).
Potrivit ministrului educației, fiind activat Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU), toate măsurile la nivel național se iau doar în cadrul acestuia.
Propunerea suspendării cursurilor a fost făcută de Ministerul Educației și Cercetării și a fost aprobată în CNSSU. La nivel județean se pot lua și alte măsuri de către comitetele județene. Procedurile sunt stabilite de Ministerul Sănătății.

Măsurile luate care afectează sistemul de învățământ:

• Se sistează cursurile în tot sistemul de învățământ până pe 22 martie;
• Se suspendă toate schimburile de experiență;
• Se suspendă stagiile de practică în spitale pentru cursanții școlilor postliceale sanitare;
• Acolo unde este posibil, angajații vor munci de la domiciliu;
• Au fost suspendate: concursurile școlare, sportive (inclusiv antrenamentele), olimpiadele și simpozioanele;
• Simulările examenelor naționale se amână până la o dată pe care o va anunța MEC;
• Calendarul de înscrieri pentru clasa pregătitoare se prelungește cu o săptămână (atât pentru înscriere, cât și pentru validare); se încurajează înscrierea on-line în clasa pregătitoare, urmând ca validarea să se realizeze ulterior;
• Se prelungește perioada pentru evaluarea psihosomatică;
• Materia neefectuată va fi recuperată potrivit hotărârilor luate în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ;
• Angajații din sistem vor fi în activitate și vor beneficia de plata integrală a salariilor;
• Se susțin în continuare etapele concursului pentru acordarea gradației de merit;
• MEC va transmite inspectoratelor școlare o adresă cu măsuri alternative de continuare a procesului de învățare;
• În condițiile în care este posibil, cadrele didactice vor susține/posta cursuri suport on-line și se va nominaliza la nivel de inspectorat școlar o persoană care va gestiona acest proces;
• Întâlnirea cu responsabilii SIIIR și EDUSAL se amână.